Un cuvânt de știut atunci când călătorim în lumea arabă

Termenul de „halal” este cu siguranță unul deosebit de important în lumea arabă. Astfel, înainte de orice călătorie în țări sau comunități muslmane este la fel de important să avem măcar o idee în legătură cu ce semnifică acest termen de fapt. În acest articol vă propunem o scurtă excursie semantică. Așadar, de ce este termenul de „halal” indispensabil în drumul nostru spre a explora lumea arabă?

Cel mai probabil, înainte de a porni într-o vacanță în lumea arabă ați dat o căutare pe internet prin motorul dumneavoastră de căutare, după „reguli musulmani” sau orice alte expresii similare. Orice expediție internautică, oricât ar fi ea de expeditivă, cu siguranță ne-a adus în fața ochilor titluri cu termeni precum „halal” Cu siguranță acest fapt ne-a trezit cel puțin o oarecare curiozitate și astfel am ajuns să ne întrebăm: Ce estre de fapt bucătăria halal?
Ei bine răspunsul este unul relastiv simplu, odată ce realizăm că termenul „halal” desemnează comportamentele, obiceiurile, mâncărurile și orice alte practici care sunt permise în islam. Halal este așadar, ansamblul cuprinzător a tot ce este permis, după legea islamului.

Înainte de a călători într-o țară din lumea musulmană este, prin urmare, deosebit de util și chiar recomandabil să efectuăm o căutare de tipul „reguli musulmai”. Totodată, după cum spuneam, atunci când vine vorba de reguli musulmani „halal” nu face nicidecum referire exclusiv la un anumit mod de qa găti, ori un anumit obicei musulman. Introducerea acestui termen în dicționarul nostru înainte de o călătorie într-o țară musulmană este util tocmai pentru că termenul desemnează în mod colectiv tot ceea ce nu este permis în țările și comunitățile musulmane.
Așadar, în timp ce vă îngrijiți de o asigurare de călătorie pentru liniștea dumneavoastră, este bine să treceți pe scurt în revistă obiceiurile culturale și cuvintele pe care le veți întâlni la tot pasul, căutând, spre exemplu, „reguli musulmani”.